îmbucătură

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a îmbuca + sufixul -ătură.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.bu.kə'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
îmbucătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îmbucătură îmbucături
Articulat îmbucătura îmbucăturile
Genitiv-Dativ îmbucăturii îmbucăturilor
Vocativ îmbucătură îmbucăturilor
  1. cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâtă o dată în gură; înghițitură, dumicat; (p.ext.) mâncare; bucătură.
  2. loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc.


Traduceri

Referințe