împăca

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină * impacare.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pə'ka/


Verb


Conjugarea verbului
împăca
Infinitiv a împăca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
împac
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să împace
Participiu împăcat
Conjugare I
  1. (v.tranz. refl. recipr.) (de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) a restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui.
  2. (v.refl. recipr.) a se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni.
  3. (v.refl.) a se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
  4. (v.tranz.) a liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
  5. (v.refl. recipr.) a trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe