împăciuitorism

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din împăciuitor + sufixul -ism.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pə.ʧju.i.to'rism/


Substantiv


Declinarea substantivului
împăciuitorism
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împăciuitorism invariabil
Articulat împăciuitorismul invariabil
Genitiv-Dativ împăciuitorismului invariabil
Vocativ împăciuitorismule invariabil
  1. atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc.
  2. (p.gener.) îngăduință exagerată față de greșelile cuiva.


Traduceri

Referințe