împrejurime

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din împrejur + sufixul -ime.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pre.ʒu'ri.me/


Substantiv


Declinarea substantivului
împrejurime
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împrejurime împrejurimi
Articulat împrejurimea împrejurimile
Genitiv-Dativ împrejurimii împrejurimilor
Vocativ împrejurime împrejurimilor
  1. locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire.


Traduceri

Referințe