încercare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a încerca.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ʧerˈka.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
încercare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încercare încercări
Articulat încercarea încercările
Genitiv-Dativ încercării încercărilor
Vocativ încercare încercărilor
  1. acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă.
  2. tentativă; străduință, silință.
  3. (la jocul de rugbi) așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu.
  4. lucrare (literară) de debut.
  5. (rar) eseu (literar sau științific).
  6. necaz, suferință. primejdie; dificultate pe care o îndură cineva.
  7. (înv.) experiență practică; cunoaștere.


Traduceri

Referințe