încununare
română
Etimologie
Din a încununa.
Pronunție
- AFI: /ɨn.ku.nu'na.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului încununare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | încununare | încununări |
| Articulat | încununarea | încununările |
| Genitiv-Dativ | încununării | încununărilor |
| Vocativ | încununare | încununărilor |
- acțiunea de a încununa și rezultatul ei; (fig.) ducere la bun sfârșit, desăvârșire.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online