încurcătură

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a încurca + sufixul -ătură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kur.kə'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
încurcătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încurcătură încurcături
Articulat încurcătura încurcăturile
Genitiv-Dativ încurcăturii încurcăturilor
Vocativ încurcătură încurcăturilor
  1. amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc.
  2. situație complicată, neplăcută; bucluc.
  3. confuzie.
  4. jenă, tulburare.

Cuvinte compuse

Expresii

  • A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă


Traduceri

Referințe