încuviințare
română
Etimologie
Din a încuviința.
Pronunție
- AFI: /ɨn.ku.vi.in'ʦa.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului încuviințare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | încuviințare | încuviințări |
| Articulat | încuviințarea | încuviințările |
| Genitiv-Dativ | încuviințării | încuviințărilor |
| Vocativ | încuviințare | încuviințărilor |
- acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online