îndrumare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a îndruma.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.dru'ma.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
îndrumare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îndrumare îndrumări
Articulat îndrumarea îndrumările
Genitiv-Dativ îndrumării îndrumărilor
Vocativ îndrumare îndrumărilor
  1. acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire.
  2. indicație, directivă, sfat.


Traduceri

Anagrame

Referințe