înnebuni

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din în- + nebun.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ne.bu'ni/


Verb


Conjugarea verbului
înnebuni
Infinitiv a înnebuni
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înnebunesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să înnebunească
Participiu înnebunit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) a fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine.
    Durerea l-a înnebunit.
  2. (v.tranz.) a face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva.

Cuvinte derivate

Expresii

  • (tranz.) Nu mă-nnebuni!, = se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite


Traduceri

Referințe