însenina

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină inserenare.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.se.ni'na/


Verb


Conjugarea verbului
însenina
Infinitiv a însenina
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înseninez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să însenineze
Participiu înseninat
Conjugare I
  1. (v.refl.) (despre cer, vreme etc.; la pers. 3) a deveni senin.
  2. (v.refl. tranz.) (fig.) (despre oameni, p.ext. despre psihicul lor) a deveni sau a facedevină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe