învăța

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : învață, învăță

română

Etimologie

Din latină *invĭtiāre (< vitium, „viciu”).

Pronunție

  • AFI: /ɨn.vəˈʦa/


Verb


Conjugarea verbului
(se) învăța
Infinitiv a (se) învăța
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) învăț
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) învețe
Participiu învățat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.
    A învăța pe cineva într-o disciplină.
  2. (v.tranz.) a sfătui, a povățui pe cinevafacă ceva (arătându-i cum să procedeze).
  3. (v.tranz.) a dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematicăcunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia.
    Învăț istoria; învăț la geografie.
  4. a-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora.
  5. (v.tranz. și refl.) a (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza.
  6. (v.tranz.) a trage o învățătură, a căpăta experiență.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • (tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută


Traduceri

Etimologie

Din învăța.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru învăța.

Referințe