înverșunare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din verbul a (se) înverșuna.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ver.ʃu'na.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
înverșunare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înverșunare înverșunări
Articulat înverșunarea înverșunările
Genitiv-Dativ înverșunării înverșunărilor
Vocativ ' '
  1. acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei.
    E de-o înverșunare condamnabilă.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe