învrăjbire
română
Etimologie
Din a învrăjbi.
Pronunție
- AFI: /ɨn.vrəʒ'bi.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului învrăjbire | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | învrăjbire | învrăjbiri |
| Articulat | învrăjbirea | învrăjbirile |
| Genitiv-Dativ | învrăjbirii | învrăjbirilor |
| Vocativ | învrăjbire | învrăjbirilor |
- acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online