țintui

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din țintă + sufixul -ui.

Pronunție

  • AFI: /ʦin.tu'i/


Verb


Conjugarea verbului
țintui
Infinitiv a țintui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
țintuiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să țintuiască
Participiu țintuit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi.
  2. (v.tranz.) a înfige, a bate cuie sau ținte.
  3. (v.tranz.) (fig.) a obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat.
  4. (v.tranz.) a împodobi cu ținte.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera
  • A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit
  • A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc


Traduceri

Anagrame

Referințe