bâlbâi

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Formație onomatopeică sau din latină balbus, bilbire. Confer italiană balbettare, spaniolă balbucir, franceză balbutier, babiller și engleză babble.

Pronunție

  • AFI: /bɨl.bɨ'i/


Verb


Conjugarea verbului
(se) bâlbâi
Infinitiv a (se) bâlbâi
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) bâlbâi
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) bâlbâie
Participiu bâlbâit
Conjugare IV
  1. (v.intranz., refl. și tranz.) a pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării.
    Se bâlbâie când vorbește.
  2. (v.refl.) a-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe