betrügen

De la Wikționar, dicționarul liber

germană

(Deutsch)

Etimologie

Din prefixul be- + trügen.

Pronunție

  • AFI: /bə'tʀyːɡn̩/


Verb


Conjugarea verbului
betrügen
Infinitiv betrügen
Indicativ prezent
pers. 2 sg., 3 sg.
betrügst
betrügt
Indicativ imperfect betrog
Participiu perfect betrogen
Verb auxiliar haben
  1. a înșela, a amăgi, a minți, a păcăli
    Er betrügt uns, sobald er den Mund aufmacht.
  2. (v. refl.) a induce în eroare, a se înșela
    Betrüge dich nicht selbst!
  3. (jur.) a frauda, a escroca
  4. (p. ext.) a înșela, a trăda
    Er betrügt seine Frau.

Sinonime

Cuvinte derivate

Referințe