binefăcător

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din bine + făcător (după franceză bienfaiteur și bienfaisant).

Pronunție

  • AFI: /bi.ne.fə.kə'tor/


Adjectiv


Declinarea adjectivului
binefăcător
Singular Plural
Masculin binefăcător binefăcători
Feminin binefăcătoare binefăcătoare
Neutru binefăcător binefăcătoare
  1. care face bine, care folosește.


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
binefăcător
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ binefăcător binefăcători
Articulat binefăcătorul binefăcătorii
Genitiv-Dativ binefăcătorului binefăcătorilor
Vocativ binefăcătorule binefăcătorilor
  1. persoană care face bine altora.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe