bunică

De la Wikționar, dicționarul liber
O bunică cu nepoții săi

română

Etimologie

Din bună + sufixul -ică.

Pronunție

  • AFI: /bu'ni.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
bunică
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ bunică bunici
Articulat bunica bunicile
Genitiv-Dativ bunicii, bunichii, bunicăi bunicilor
Vocativ bunico bunicilor
  1. mama tatălui sau a mamei.
  2. (reg.) termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • (Pe) când era bunica fată (mare) = demult


Traduceri

Referințe