câine

De la Wikţionar, dicţionarul liber

Cuprins 1 română 1.1 Etimologie 1.2 Pronunţie 1.3 Substantiv 1.3.1 Sinonime 1.3.2 Cuvinte derivate 1.3.3 Cuvinte compuse 1.3.4 Cuvinte apropiate 1.3.5 Expresii 1.3.6 Traduceri 1.3.7 Referinţe

română

Etimologie

Din lat. canis.

Pronunţie

• AFI: /ˈkɨj.ne/

Substantiv

Declinarea substantivului câine
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	câine	câini
Articulat	câinele	câinii
Dativ-Genitiv	câinelui	câinilor
Vocativ	câine	câinilor

1. (Canis familiaris) animal din familia canidelor, probabil descendent al lupului şi domesticit de om din timpuri preistorice, folosit pentru pază, vânătoare etc.

Sinonime

• (rar) lătrător

Cuvinte derivate

• câinesc
• câineşte
• câinie
• câinos

Cuvinte compuse

• câine-de-mare
• câinele-babei
• câinele-mare
• câinele-mic

Cuvinte apropiate

• diminutiv: căţel

Expresii

• (ir.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii = se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înţeleg deloc, nu se pot suferi, se duşmănesc şi se ceartă întruna
• A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupaţie
• A trăi ca câinele la stână = a trăi bine
• Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situaţie clară
• Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e şi altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuţie e comun şi altora
• Viaţă de câine = viaţă grea, plină de lipsuri
• (ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belşug

Traduceri

Referinţe

• DEX online