căina

română

Variante

• căini

Etimologie

Din slavă (veche) kajanŭ (participiu lui kajati sen). Confer Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepidă qainôn.

Pronunție

• AFI: /kə.iˈna/

Verb

Conjugarea verbului (se) căina
Infinitiv	a (se) căina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) căinez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) căineze
Participiu	căinat
Conjugare	I

1. (v.refl.) a se tângui, a se văita, a se plânge.
2. (v.tranz.) a compătimi, a deplânge.

Cuvinte derivate

• căinare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ancia

Referințe

• DEX '98 via DEX online