călător

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din cale + sufixul -ător. Origine disputată.

Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvânt. Ideea de "călătorie" era strâns legată de cea de "a călări", confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvântul călător "persoană care merge călare" și, mai târziu, "persoană care călătorește".

Pronunție

  • AFI: /kə.lə'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
călător
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ călător călători
Articulat călătorul călătorii
Dativ-Genitiv călătorului călătorilor
Vocativ călătorule călătorilor
  1. persoană care călătorește, care se află în călătorie.
    Un călător obosit de drum.
    Un călător întârziat trecea strada.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
călător
Singular Plural
Masculin călător călători
Feminin călătoare călătoare
Neutru călător călătoare
  1. care călătorește, care se află în călătorie.
  2. (despre popoare) nomad.
  3. (despre păsări) care pleacă iarna în țări mai calde.
  4. (fig.) care trece repede.

Sinonime


Traduceri

Referințe