carabină

De la Wikționar, dicționarul liber
O carabină

română

Etimologie

Din franceză carabine, confer italiană carabina.

Pronunție

  • AFI: /ka.ra'bi.nə/


Substantiv


Declinarea substantivului
carabină
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ carabină carabine
Articulat carabina carabinele
Genitiv-Dativ carabinei carabinelor
Vocativ ' '
  1. pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită.
    A vânat cu carabină.
  2. cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte.
  3. cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului.

Sinonime

  • 1: (prin Transilv. și Maram.) ștuț

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe