chibzuință
română
Etimologie
Din a chibzui + sufixul -ință.
Pronunție
- AFI: /kib.zuˈin.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului chibzuință | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | chibzuință | invariabil |
| Articulat | chibzuința | invariabil |
| Genitiv-Dativ | chibzuinței | invariabil |
| Vocativ | chibzuință | invariabil |
- examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online