combinare
română
Etimologie
Din a combina.
Pronunție
- AFI: /kom.bi'na.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului combinare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | combinare | combinări |
| Articulat | combinarea | combinările |
| Genitiv-Dativ | combinării | combinărilor |
| Vocativ | combinare | combinărilor |
- acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație.
- (mat.; la pl.) totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice.
- fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit.
Traduceri
Cuvinte derivate
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online