concurge
română
Etimologie
Din latină concurrere (după curge).
Pronunție
- AFI: /kon'kur.ʤe/
Verb
| Conjugarea verbului concurge | |
| Infinitiv | a concurge |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
concurg |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să concurgă |
| Participiu | concurs |
| Conjugare | III |
- (v.intranz.) (înv.) a se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții.
- (v.intranz.) a contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora.
- (v.intranz.) a concura.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online