confirma

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză confirmer < latină confirmare.

Pronunție

  • AFI: /kon.fir'ma/


Verb


Conjugarea verbului
confirma
Infinitiv a confirma
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
confirm
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să confirme
Participiu confirmat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc.
  2. (v.tranz.) (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice.
  3. (v.tranz.) a întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare.
  4. (v.tranz.) a definitiva pe cineva într-o situație.
  5. (v.tranz.) (în biserica catolică) a oficia ritualul confirmației.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe