conjuncţie
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din fr. conjunction < lat. conjunctio, -onis.
Pronunţie
- AFI: /kon'ʒunk.ʦi.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului conjuncţie |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | conjuncţie | conjuncţii |
| Articulat | conjuncţia | conjuncţiile |
| Dativ-Genitiv | conjuncţiei | conjuncţiilor |
| Vocativ | ' | ' |
- (gramatică) parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii într-o frază sau două cuvinte cu acelaşi rol sintactic într-o propoziţie.
- (logică) conectiv („şi”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă când cel puţin una dintre componente este falsă.
- (astronomie) poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească.
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Traduceri
gramatică: cuvânt care leagă două propoziţii într-o frază
|
|
astronomie: poziţie în care se găsesc doi aştri care au aceeaşi longitudine cerească la un moment dat
|
|
