culca

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină collǒcāre (Diez, I, 123; Pușcariu 435; Candrea-Dens., 1005; REW 2052; DAR), sau, după Lausberg 26, de la cōlǒcāre, formă atestată, în care ō a trecut la ŭ după sincopă.

Pronunție

  • AFI: /kul'ka/


Verb


Conjugarea verbului
(se) culca
Infinitiv a (se) culca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) culc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) culce
Participiu culcat
Conjugare I
  1. (v.refl. și tranz.) a (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a faceadoarmă sau să se odihnească).
    S-a culcat puțin după-amiază.
  2. (v.refl. recipr.) (fam.) a avea raporturi sexuale cu cineva.
  3. (v.tranz.) a adăposti peste noapte.
  4. a pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare).
  5. (v.tranz.) a pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva.
    Se culcă la pământ.
  6. (v.refl.) (despre plante) a se pleca, a se îndoi spre pământ.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • (refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător
  • Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai păstrezi vreo speranță
  • A culca la pământ = a doborî; a ucide


Traduceri

Referințe