cuplet

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză couplet.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
cuplet
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cuplet cuplete
Articulat cupletul cupletele
Genitiv-Dativ cupletului cupletelor
Vocativ cupletule cupletelor
  1. scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren.
  2. cântec intercalat între scenele unui vodevil.
  3. secțiune intercalată între refrenele unui rondo.
  4. poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren.
  5. strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe