defăima

română

Etimologie

Din lat. *diffamiare < diffamāre.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb

Conjugarea verbului defăima
Infinitiv	a defăima
Indicativ prezent pers. 1 sg.	defăimez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să defăimeze
Participiu	defăimat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva.
2. (rar) a se face de râs, a se compromite.
3. (înv.) a disprețui, a subaprecia.

Sinonime

• 1: bârfi, blama, calomnia, cleveti, denigra, huli, ponegri, ponosi
• 2: se compromite
• 3: desconsidera, disprețui, nesocoti; umili, înjosi

Antonime

• cinsti, elogia, lăuda, glorifica, preamări, venera

Cuvinte derivate

• defăimare
• defăimat
• defăimător

Cuvinte apropiate

• faimă

Traduceri

a vorbi de rău

bulgară: позоря (Български) (pozorja), хуля (Български) (hulja) catalană: calumniar (Català) cehă: pomluvit (Česky) daneză: bagtale (Dansk), sladre (Dansk) ebraică: השמיץ (עברית) (hishmítz) engleză: defame (English), libel (English), slander (English) esperanto: kalumnii (Esperanto) finlandeză: panetella (Suomi) franceză: diffamer (Français) galiciană: calumniar (Galego) germană: diffamieren (Deutsch), verleumden (Deutsch)

greacă: δυσφημίζω (Ελληνικά) (dysfimízo), δυσφημώ (Ελληνικά) (dysfimó) italiană: diffamare (Italiano) neerlandeză: belasteren (Nederlands) norvegiană: sladre (‪Norsk (bokmål)‬) poloneză: zniesławiać (Polski), zniesławić (Polski) portugheză: difamar (Português) rusă: клеветать (Русский) (klevetat') spaniolă: difamar (Español) suedeză: svärta (Svenska), förtala (Svenska), baktala (Svenska), ärekränka (Svenska) turcă: karalamak (Türkçe), lekelemek (Türkçe)

Referințe

• DEX online