deprindere
română
Etimologie
Din a deprinde.
Pronunție
- AFI: /de'prin.de.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului deprindere | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | deprindere | deprinderi |
| Articulat | deprinderea | deprinderile |
| Genitiv-Dativ | deprinderii | deprinderilor |
| Vocativ | deprindere | deprinderilor |
- faptul de a (se) deprinde.
- obișnuință, obicei.
- ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate.
- (rar) practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online