desfide

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză défier < latină diffidere (după sfida).

Pronunție

  • AFI: /des'fi.de/


Verb


Conjugarea verbului
desfide
Infinitiv a desfide
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
desfid
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să desfidă
Participiu '
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși.
  2. (v.tranz.) a spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil.
  3. (v.tranz.) a înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe