destin
română
Etimologie
Din franceză destin.
Pronunție
- AFI: /desˈtin/
Substantiv
| Declinarea substantivului destin | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | destin | destine |
| Articulat | destinul | destinele |
| Genitiv-Dativ | destinului | destinelor |
| Vocativ | destinule | destinelor |
- soartă, viitor.
- forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online