dibui
română
Etimologie
Etimologie necunoscută.
Pronunție
- AFI: /di.bu'i/
Verb
| Conjugarea verbului dibui | |
| Infinitiv | a dibui |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
dibuiesc |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să dibuiască |
| Participiu | dibuit |
| Conjugare | IV |
- (v.intranz.) a merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum.
- (v.tranz. și intranz.) a căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric.
- (v.intranz.) a nimeri.
- (v.tranz.) a da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci.
Cuvinte derivate
Expresii
- Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online