discipol

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină discipulus. Confer franceză disciple.

Pronunție

  • AFI: /dis'ʧi.pol/


Substantiv


Declinarea substantivului
discipol
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ discipol discipoli
Articulat discipolul discipolii
Genitiv-Dativ discipolului discipolilor
Vocativ discipolule discipolilor
  1. persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le.
    Discipol al unui maestru.
  2. persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva.
    Are mulți discipoli.

Sinonime

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe