dismay

engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie dismayen, care provine din dialectul anglo-normand *desmaiier; alterare al cuvântului esmaier ("a speria") din franceza veche < lat. pop. *exmagare ("a face neputincios, a incapacita"): compus din ex- + *magare ("a împuternici" < de origine germanică).

Pronunție

• AFI: /dɪsˈmeɪ/

Substantiv

dismay, (nenumărabil)

1. desperare, spaimă

   They watched in dismay as the fire spread to their farm.

Cuvinte derivate

• dismayful

Verb

Conjugarea verbului to dismay
Infinitiv	to dismay
Prezent simplu pers. 3 sg.	dismays
Trecut simplu	dismayed
Participiu trecut	dismayed
Participiu prezent	dismaying

1. a înspăimânta, a demoraliza
2. a neliniști, a tulbura, a impacienta

Referințe

• Dictionary.com