echilibru

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză équilibre < latină aequilibrium.

Pronunție

  • AFI: /e.ki'li.bru/


Substantiv


Declinarea substantivului
echilibru
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ echilibru echilibre
Articulat echilibrul echilibrele
Dativ-Genitiv echilibrului echilibrelor
Vocativ echilibrule echilibrelor
  1. situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen.
  2. proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită.
  3. (fig.) stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică.
  4. stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale.
  5. (fig.) proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta.

Cuvinte compuse

Expresii

  • A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși


Traduceri

Referințe