ezita

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză hésiter < latină haesitare.

Pronunție

  • AFI: /e.zi'ta/


Verb


Conjugarea verbului
ezita
Infinitiv a ezita
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
ezit
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să ezite
Participiu ezitat
Conjugare I
  1. (v.intranz. și tranz.) a sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta.
    A ezitat să se ducă acolo.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe