flutura

română

Etimologie

Din fluture.

Pronunție

• AFI: /flu.tuˈra/

Verb

Conjugarea verbului flutura
Infinitiv	a flutura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	flutur
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să fluture
Participiu	fluturat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) (despre insecte, păsări etc.) a mișca, a bate din aripi; (p.ext.) a zbura.
2. (v.intranz.) (despre steaguri, haine, plete etc.) a se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi.
3. (v.intranz.) (reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) a mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne.
4. (v.tranz.) a mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura.
5. (v.tranz.) a învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc.

Cuvinte derivate

• fluturare
• fluturat
• fluturatic
• fluturător

Cuvinte compuse

• flutură-vânt

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• furatul

Referințe

• DEX '98 via DEX online