fluture
română
Etimologie
Probabil din latină *flutulus, alternativ cuvânt autohton (confer albaneză fluturë).
Pronunție
- AFI: /'flu.tu.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului fluture | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | fluture | fluturi |
| Articulat | fluturele | fluturii |
| Genitiv-Dativ | fluturelui | fluturilor |
| Vocativ | ' | ' |
- nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă.
- (fig. și fam.; pl.) idei curioase și extravagante; toane.
- (pl.) disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă.
- (tehn.) disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator.
- (sport) procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi: probă de înot în care se folosește acest procedeu.
Sinonime
- 1: lepidopter (entomologic)
- 3: paietă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
cuvinte compuse
Traduceri
insectă