furcă

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
furcă

română

Etimologie

Din latină furca.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
furcă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ furcă furci
Articulat furca furcile
Dativ-Genitiv furcii furcilor
Vocativ furcă furcilor
  1. unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc.
  2. cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă.
  3. (înv.) spânzurătoare în formă de furcă cu doi dinți.
  4. vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors.
  5. furcărie.
  6. organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor.
  7. fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, = se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate
  • A se certa furcă = a se certa foarte tare
  • A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat
  • A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți
  • (pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă


Traduceri

Anagrame

Referințe