genunchi
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din lat. genuc(u)lum.
Pronunție
- AFI: /ʤe.ˈnun.kʲ/
Substantiv
| Declinarea substantivului genunchi |
||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | genunchi | genunchi |
| Articulat | genunchiul | genunchii |
| Dativ-Genitiv | genunchiului | genunchilor |
| Vocativ | ' | ' |
- parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia (incluzând și rotula).
- deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor.
Locuțiuni
- În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi și cu gambele așezate pe pământ
- Pe genunchi = pe porțiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (când cineva șade)
Expresii
- Cu genunchii la gură = ghemuit, strâns
- A cădea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lăsa cu genunchii (1) la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau pentru rugăciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilință
- A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție)
Traduceri
parte a piciorului
|
|
