hotărâre

română

Etimologie

Din a hotărî.

Pronunție

• AFI: /ho.tə'rɨ.re/

Substantiv

Declinarea substantivului hotărâre
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	hotărâre	hotărâri
Articulat	hotărârea	hotărârile
Genitiv-Dativ	hotărârii	hotărârilor
Vocativ	hotărâre	hotărârilor

1. faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie.
2. dispoziție a unei autorități.
3. sentință judecătorească.
4. act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți.

Cuvinte derivate

• nehotărâre

Locuțiuni

• (loc.adj.) (rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor.
• (loc.adv.) Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială.
• Cu hotărâre = fără îndoială, sigur.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online