impudoare
română
Etimologie
Din franceză impudeur.
Pronunție
- AFI: /im.puˈdo̯a.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului impudoare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | impudoare | invariabil |
| Articulat | impudoarea | invariabil |
| Genitiv-Dativ | impudorii | invariabil |
| Vocativ | impudoare | invariabil |
- lipsă de pudoare, de rușine; atitudine, faptă, vorbă lipsită de rușine; nerușinare, impudicitate.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online