integra

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză intégrer < latină integrare.

Pronunție

  • AFI: /in.teˈɡra/


Verb


Conjugarea verbului
integra
Infinitiv a integra
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
integrez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să integreze
Participiu integrat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) a (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot.
  2. (v.tranz.) (mat.) a calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată.
  3. (v.tranz.) a calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe