interrupt

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

engleză

(English)

Etimologie

Din latină interruptus < interrumpere.

Pronunție

  • AFI: /ˌɪntəˈrʌpt/


Verb


Conjugarea verbului
to interrupt
Infinitiv to interrupt
Prezent simplu
pers. 3 sg.
interrupts
Trecut simplu interrupted
Participiu trecut interrupted
Participiu prezent interrupting
  1. a întrerupe
    Don't interrupt me! - "Nu mă întrerupe!"

Antonime

Cuvinte derivate