ira

Vezi și : îra, Ira, IRA, irá, -irà

română

Etimologie

Derivat regresiv din iră.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru iră.

---

bască

(Euskara)

Etimologie

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira

1. ferigă

---

catalană

(Català)

Etimologie

Din lat. ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., ires pl.

1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

Sinonime

• còlera, ràbia

---

franceză

(Français)

Etimologie

Derivat regresiv din verbul aller.

Pronunție

• AFI: /i.ʁa/

Verb

1. forma de persoana a III-a singular indicativ la viitorul simplu pentru aller.

---

italiană

(Italiano)

Etimologie

Din lat. ira.

Pronunție

• AFI: /'ira/

Substantiv

ira f., ire pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

• furia, rabbia

Cuvinte derivate

• iracondo
• irascibile
• irato
• iroso

---

latină

(Latina)

Etimologie

Provine din proto-indo-europeană *eis ("pasiune").

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

īra f., īrae pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

   Dies irae.

Cuvinte derivate

• īrācundē
• īrācundia
• īrācundus
• īrāscor
• īratē
• īrātus

---

occitană

(Occitan)

Etimologie

Din lat. ira.

Pronunție

• AFI: /'iro/

Substantiv

ira f.

1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

---

portugheză

(Português)

Etimologie

Din lat. ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

• cólera

Cuvinte derivate

• arreminar-se
• iracúndia

---

spaniolă

(Español)

Etimologie

Din lat. ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
2. enervare, iritare

Sinonime

• 1: enojo, furia

Cuvinte derivate

• airar