ire

engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie < lat. īra.

Pronunție

• AFI: /aɪɹ/ (SUA)
• AFI: /aɪ.ə(ɹ)/ (Anglia)

Substantiv

ire, (nenumărabil)

1. (livr.) furie, mânie, înverșunare

   My heart was full of ire.

Sinonime

• fury, rage, wrath

Cuvinte derivate

• ireful

Cuvinte apropiate

• irascibility
• irascible
• irate

Verb

Conjugarea verbului to ire
Infinitiv	to ire
Prezent simplu pers. 3 sg.	ires
Trecut simplu	ired
Participiu trecut	ired
Participiu prezent	iring

1. a înfuria, a mânia; a irita, a supăra

Referințe

• Dictionary.com

---

franceză

(Français)

Etimologie

Din lat. īra.

Pronunție

• AFI: /iʁ/

Substantiv

ire f., ires pl.

1. (livr.) furie, mânie, înverșunare

Sinonime

• colère

---

norvegiană

(‪Norsk (bokmål)‬)

Etimologie

Cf. Irland.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ire m., irer/irar pl.

1. irlandez

Sinonime

• irlender (bokmål), irlendar (nynorsk), irlending

Cuvinte derivate

• irsk

Cuvinte apropiate

• Irland
• Republikken Irland