mâncare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a mânca.

Pronunție

  • AFI: /mɨn'ka.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
mâncare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mâncare mâncări
Articulat mâncarea mâncările
Genitiv-Dativ mâncării mâncărilor
Vocativ mâncareo mâncărilor
  1. acțiunea de a mânca și rezultatul ei.
    În timpul mâncării.
  2. (abstract) prânz, cină, masă.
  3. (concr.) ceea ce se mănâncă.
    Ce mâncare ai luat la drum?
  4. (fig.) (fam. și depr.) soi, fel.

Sinonime

Cuvinte derivate

Paronime

Locuțiuni

Expresii

  • Poftă de mâncare = apetit
  • De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente
  • A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic
  • A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna
  • Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva
  • A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna


Traduceri

Referințe